Skip to main content
ArticoleCartea vieții conștiente

ONENESS / UNI(CI)TATE – WORKSHOP MANDALE #12 – DECEMBRIE 2020

By decembrie 15, 2020octombrie 6th, 2021No Comments

Ce e deasupra este la fel cu ceea ce este dedesubt; iar ce este dedesubt e la fel cu ce este deasupra, pentru a împlini, astfel, miracolul întregului.

– Hermes Trismegistul

Iată-ne ajunși la sfârșitul călătoriei noastre de un an conștient împreună. Dacă ai ajuns până aici… nu mai ai nimic de făcut, în plus. În cele din urmă, te poți relaxa și permite conștientizarea faptului că tot ce era de făcut s-a împlinit deja. Ai ajuns la destinație, o destinație care nu este un sfârșit ci, de fapt, reprezintă un veritabil nou început, o moarte pentru a renaște într-o cu totul și cu totul nouă stare de A FI: Conștientă, Suverană, Liberă și Împlinită, Abudentă din toate punctele de vedere și capabilă să permiți (fără pic de control) energiilor să te servească, având la degetul tău mic Magia întregii existențe, în Claritate, trăind deplin Pasiunea și dându-ți voie să îți manifești asumat Creativitatea, trăind toate experiențele (tale și ale celorlalți) în Compasiune, capabilă să Permiți să fii tot ceea ce ești cu adevărat și, totodată, tuturor lucrurilor și experiențelor să fie exact așa cum sunt, plină de Iubire de sine și de ceilalți, în Acceptarea totală a tot ceea ce este, exact așa cum este, știind deja că „Totul este bine în întreaga Creație!” (ASG)…

Poți spune (și descoperi) că ai ajuns deja Acasă și că acest nou nivel de conștiință cuprinde în sine toate experiențele tale, toate aspectele, întregul „tot ceea ce eu sunt”, și binele și răul, și lumina și întunericul, și suferințele și bucuriile, și fricile și potențialele, toate istoriile și toate visele tale (trăite sau nu încă)… Ai ajuns în punctul în care, conștientă de toate acestea îți poți permite, pur și simplu, să FII în loc de a mai tot face și încerca să construiești, să dezvolți, să evoluezi, să repari, să vindeci sau să ajungi…

Cum sunt posibile, oare, toate acestea?!

Adevărul este că Oneness-ul / Uni(ci)tatea a fost acolo, în adâncul fiecăreia dintre noi, dintotdeauna… încă de la Începuturile Creației și până în prezent (și chiar dincolo de el, timpul fiind un simplu atribut al umanului), creați fiind „după Chipul și Asemănarea lui Dumnezeu”… Nu parte din el, nu copii infidele ale Acestuia, nu expresii singulare ale singularității originare și, în niciun caz, nu o simplă mică parte dintr-un întreg mare și infinit pe care îl reprezintă Divinitatea – fie ea reprezentată ca un Univers conștient sau doar drept un Dumnezeu bătrân, bărbos și omnipotent, Creator (și „pedepsitor”) al tuturor lucrurilor și ființelor „de aici de jos”, de pe Pământ.

Oneness-ul / Uni(ci)tatea este, poate, unul dintre cele mai analizate, dezbătute și greșit înțelese concepte ale tuturor timpurilor… și iată-te pe tine, Aici și Acum, ajungând în punctul în care să-l experimentezi conștient, pur și simplu, în viața ta și mereu de acum înainte… ca un dat firesc al fiecărei ființe care ajunge să închidă cercul și să integreze complet Roata Noii Conștiințe…

Iată-ne ajunși în punctul în care să împlinim veritabila trinitate, Uman – Merlin / Maestru Interior – Divin/Conștiința Eu Sunt, redând umanului, locul său de drept, ca fiind la fel de însemnat, în această configurație, cu celelalte două, fără pic de Ego, fără a mai avea nevoia de control sau de recunoaștere din partea nimănui. Știind și simțind cum este să fii, cu adevărat, tot ceea ce ești… rămânând totodată și întrupată și în conexiune directă cu Noua Energie – creatoare a tuturor creațiilor pământene sub impulsul pasiunii și conștiinței fiecăreia dintre noi.

Ce reprezintă, de fapt, Oneness / Uni(ci)tatea și cum se descoperă ea, pas cu pas, mai devreme sau mai târziu, de fiecare dintre noi – îngeri întrupați care am ales să pornim pe Calea Pământului și a experienței dualității în densitatea materiei (energiilor)?! Într-un fel, este atât de simplu, odată ce ai integrat claritatea și ai depășit vălul iluziei și cel al conștiinței de masă.

Oneness / Uni(ci)tatea reprezintă integrarea tuturor aspectelor (transformate acum în fațete conștiente, oricând la dispoziția noastră), integrarea tuturor vieților și experiențelor pământene (eliberate spre a fi distilate de înțelepciunea Maestrului Interior), depășirea tuturor fricilor și limitărilor mentale umane (știind că Realizarea și integrarea divinității noastre nu poate fi realizată de către mintea rațională, ci numai și numai de conștiința Eu Sunt, adusă înapoi Acasă…), acceptarea și conștientizarea tuturor potențialelor noastre (aflate dincolo de spațiu și de timp), permiterea energiilor să ne servească (lăsate să creeze împreună cu conștiința, la nivelul celui mai înalt potențial, în cel mai potrivit, firesc, fără pic de control sau de efort mod posibil), transcenderea tuturor standardelor, conveniențelor sau ierarhiilor (pământești și cerești) pentru a ne reîntoarce la esența noastră, astfel încât să readucem Umanul la același nivel cu Maestrul Interior (înțelepciunea) și Divinul (conștiința Eu Sunt) pentru a putea împlini astfel miracolul trinității și întregului (uman fără de care, aceasta nu ar fi posibil), acceptarea noastră ca ființe Suverane, („You are God also!” Tobias) și Libere, capabile să ne scriem și construim conștient propriile noastre experiențe de viață (și de dincolo de viață), conștiente totodată de faptul că tot ceea ce experimentăm (trăim, simțim, vedem, facem sau întâlnim pe calea și în viața noastră) este, de fapt, numai și numai propria noastră creație, asumarea acestui lucru și permiterea de a fi tot ceea ce suntem cu adevărat, exact așa cum suntem, radiind propria noastră Lumină în această lume și (poate, chiar) dincolo de ea…

Te vei întreba, poate, de ce dacă Oneness / Uni(ci)tatea a fost dintotdeauna acolo… tu te-ai confruntat de-a lungul atâtor ani, poate chiar vieți, cu nenumărate limitări, provocări, suferințe și neajunsuri… În primul rând, în mod evident, dacă nu ar fi existat uitarea, vălul iluziei și separarea de conștiința Oneness-ului / Uni(ci)tății noastre, am fi putut noi, oare, să ne aruncăm adânc în experiența umană, în limitările materiei și în experiența senzuală a dualității, pentru a putea acumula experiențele necesare transmutării lor în înțelepciunea noastră universală, adusă la lumina conștiinței, atât de necesară și utilă Divinității noastre pentru împlinirea ca ființe integrale – cea mai măreață, temerară, înălțătoare și împlinitoare experiență posibilă din întreaga istorie a Creației?!

Ca veritabili Creatori ai „tabloului” propriei noastre Creații materiale și vieți, noi înșine ne-am construit aceste mecanisme ale uitării pentru a putea experimenta (o vreme) deplin și în cel mai senzual și focusat mod posibil, fiecare detaliu al Creației noastre, fără de care am fi rămas disociați și veșnic „nemuritori și reci” – simpli observatori de la distanță ai acesteia. Apoi, uitând de adevărata noastră esență și Oneness / Uni(ci)tate, plonjați în propria noastră creație care, acum, ni se părea unica dimensiune și realitate posibilă, am început să ne confruntăm cu densitatea materiei, trăsăturile specifice dualității, limitările conceptelor de spațiu și timp, împrăștierea noastră în sute și mii de bucăți de suflet generatoare la rândul lor de mii și sute de mii de aspecte umane – părți din sufletul nostru care, respinse și disociate de noi, au prins parcă propria lor viață și existență, băntuindu-ne și influențându-ne viețile de-a lungul întregii noastre istorii. Apoi, îndepărtându-ne tot mai mult de simțurile noastre angelice, am căzut tot mai mult sub influența minții logic-raționale și sub controlul emoțiilor – cel mai adesea generatoare de frică și suferință (cel puțin astfel fiind reținute experiențele noastre de către mintea conștientă și subconștientă). Apoi au apărut și am început să fim influențați de culturile și religiile și convingerile limitative și dominatorii ale timpurilor fiecăreia dintre viețile noastre, păstrându-le și acumulându-se în subconștientul nostru tot mai mult. Am fost învățați că Divinitatea este ceva exterior nouă, atotputernic și (adesea) pedepsitor / înfricoșător; că noi – oamenii – suntem mici și neputincioși și păcătoși; că resursele noastre sunt limitate și, mai ales, că trebuie să muncim din greu pentru a obține resursele și energiile atât de necesare vieții… Povestea poate continua la infinit în această direcție. Din fericire însă, tot noi, Creatori conștienți și înțelepți, ne-am creat totodată și acele mecanism – instrumente ale Noii Conștiințe – cu ajutorul cărora, după experimentarea a tot ceea ce putea fi experimentat, să ne putem întoarce la adevărata noastră natură și esență Uman – Divină. Să ne reconectăm la conștiința „Eu Sunt Tot ceea ce Eu Sunt”, dincoace de vălul dualității și iluziei, la Oneness / Uni(ci)tatea noastră și la tot ceea ce noi suntem cu adevărat, îmbogățiți cu toate experiențele trăite. Astfel am putut deveni totodată și descoperitorii modulului în care Noua Energie și Conștiința pot conlucra în densitatea materiei, mai înțelepți și mai întregi decât toate și oricare dintre celelalte Ființa din întreaga Creație care, până acum, nu au luat Calea întrupării și Pământului – singura Cale posibilă pentru veritabila Realizare (/Iluminare) și desăvârșire a integralității conștiente din această dimensiune precum și din toate celelalte dimensiuni create și necreate încă…

Te felicit că ai avut curajul și consecvența de a ajunge până aici. Umanitatea are mare nevoie de mai mulți maeștri, împliniți, conștienți, realizați și care să rămână astfel în dimensiunea Pământului pentru A Fi, pur și simplu, a radia propria lor Lumină astfel încât să ilumineze potențialele celorlalți și, mai ales, pentru a reprezenta noile standarde pentru toți oamenii ajunși în punctul trezirii lor și reîntoarcerii conștiente la adevărata lor natură și esență Universală.

Oneness / Uni(ci)tatea este realizarea finală și acceptarea fiecăruia a tot ceea ce este, exact așa cum este, dincolo de orice limitare, integrarea tuturor aspectelor, pentru întregirea sufletului nostru, transformându-le în fațete ale diamantului infinit, unic și multidimensional care suntem, precum și acceptarea esenței noastre trinitare Uman – Maestru – Divin, rămânând în Aici și Acum, complet libere și conștiente, fără a mai avea nicio datorie, nicio karma, nicio misiune sau obligație față de nimeni și nimic, pur și simplu pentru a ne bucura de viață și de experiența senzuală a umanului și a ilumina potențialele celorlalți astfel încât, cândva, și aceștia să poată face saltul de conștiință, necesar reintegrării propriei lor Oneness / Uni(ci)tăți și astfel a sta la baza următorului salt evolutiv la nivel de umanitate și de întregul Pământ.

Te invit să explorăm împreună ONENESS / UNI(CI)TATEA, să descoperi ce reprezintă ea pentru tine și modul concret în care o poți integra în viața ta. Haide să aflăm cum poți aduce conștient în prezent experiența Eu Sunt tot ceea ce eu sunt -ului; cum poți integra toate instrumentele Noii Conștiințe, astfel încât să trăiești, cu adevărat ONENESS-ul / UNI(CI)TATEA, deschizându-te față de toate potențialele și tot ceea ce ești tu, cu adevărat; precum și cum poți permite propriilor energii să te servească, în cel mai potrivit și simplu mod posibil pentru tine, în Grație și Libertate deplină… Vom face asta în cadrul celui de-al doisprezecelea și ultim atelier de mandale, din programul ROATA NOII CONȘTIINȚE, care are drept temă ONENESS / UNI(CI)TATEA.

De ce? Pentru că ai ajuns, în sfârșit Acasă. Pentru că s-a împlinit intenția de a-ți da voie să fii tot ceea ce ești, exact așa cum ești…, să integrezi complet toate aspectele și să permiți Eu Sunt-ului tău să se integreze, la braț cu umanul și maestrul interior, pentru a putea trăi comple și conștient ONENESS / UNI(CI)TATEA, rămânând totodată Aici și Acum, pe Pământ. Știu că știi că vrei și poți să-ți dai voie să FII, cu adevărat, TOT CEEA CE EȘTI, exact așa cum ești…, pentru a te bucura de viață și pentru a-ți trăi conștient și cu pasiune Dorința Inimii, fiind, pur și simplu, tot ceea ce Ești! Permite energiilor să te servească în mod conștient și asumat, așa cum meriți, poți și ți-ai dorit dintotdeauna să experimentezi în această Viață. Pentru că acesta este sensul final al existenței noastre – descoperirea modului în care Energia (nouă) și Conștiința pot lucra, în serviciul nostru, puse asumat și conștient laolaltă, pentru a ne bucura deplin și în grație de toate acestea și reîntoarcerea la Oneness / Uni(ci)tatea noastră!!!

Pentru că știi și simți că există în tine ceva mai mult decât tot ceea ce ai lăsat să se manifeste până acum. Pentru că simți că a sosit, în sfârșit momentul, să FII tot ceea ce ești tu, cu adevărat. Pentru că alegi să-ți iei viața în propriile mâini și să Creezi din ea exact ceea ce îți dorești. Pentru că, în planul profund al ființei tale, știi că toate experiențele trăite până acum s-au transformat într-o înțelepciune capabilă să trezească Maestrul tău interior și pentru că ai acceptat invitația de a te conecta la Noua Conștiință și Noua Energie, parcurgând anul acesta Roata Noii Conștiințe, în armonia geometriei sacre, vibrația înaltă și rezonanța culorilor Mandalelor de Lumină…

Pentru că poți, vrei și meriți!…

P.S.: Pentru a intra în energia temei workshopului nostru, va trimit acest scurt film:

Leave a Reply

Hit enter to search or ESC to close