Skip to main content
ArticoleCartea vieții conștiente

CLARITATE – WORKSHOP MANDALE #7 – IULIE 2020

By iulie 28, 2020octombrie 6th, 2021No Comments

„Îmi poți spune, te rog, încotro ar trebui s-o iau de aici mai departe? a întrebat Alice „Depinde enorm de unde vrei sa ajungi…” i-a răspuns Pisica. „Nu-mi prea pasă unde…” a spus Alice. „Atunci, chiar nu contează pe unde o iei sau încotro te duci!” a răspuns Pisica…

CLARITATEA este sabia de foc a Noii Conștiințe care taie și arde, pentru a transforma și elibera, atât Vălul Iluziei și Uitării – care ne-a fost atât de necesar până acum, pentru a ne putea cufunda deplin în experiența umană și materială – precum și toate măștile, aparențele, ascunzișurile, convențiile vechi, convingerile limitative și constrângerile de orice fel…

Se spune că, luând în considerare nivelul de conștiință la care am ajuns, evoluția umanității, creșterea frecvențelor planetare și toate experiențele petrecute recent pe plan global – care au adus multe schimbări la nivel de conștiință de masă, ruperea vechilor tipare, eliberarea unor energii extrem de vechi și care nu ne mai sunt necesare, acumularea atât de multor experiențe 3D transmutate în înțelepciunea Maestrului Interior din fiecare din noi… – orice Maestru Ascendent întrebat ce și-ar putea dori pentru sine sau pentru oricare dintre noi, mai mult decât orice altceva, ar putea da un singur răspuns unanim, ferm, sigur și asumat: CLARITATE.

Noi, cei rămași aici în dimensiunea experiențelor conștiente, a pasiunii creatoare și a senzualității profunde și înțelepte, dincolo de limitările simțurilor omenești obișnuite; Noi, cei aflați, la propriu, între Cer și Pământ, adesea nesiguri care dintre cele două ne ține mai aproape; Noi cei ce purtăm dintotdeauna, puternic înrădăcinat, dorul întoarcerii Acasă și, totodată, conștiința faptului că acel Acasă nu mai există și nu va mai putea fi nicicând acela de unde am plecat… Noi cei ce suntem, vrând nevrând, încă, semizei, întrucât nu ne-am întegrat încă deplin divinitatea și aspectele specific umane… (și lista ar putea continua la infinit)…

avem nevoie, mai mult decât oricine altcineva și oricând altcândva, de un fir roșu călăuzitor și de un reper sigur, pentru a ne putea continua – Conștient (în deplinătatea facultăților noastre mentale) și în Grație – Călătoria.

Din fericire, CLARITATEA – unul din cele mai la îndemână instrumente, mai ales sub lumina conștiinței noastre – ne oferă acest reper, doar că… nu fără consecințe (asupra vieții noastre umane și limitate).

Asemenea pilulei roșii din Matrix, care garanta Adevărul și ieșirea din Matrice dar, totodată, și incomoditatea acestuia și un mod de viață complet nou și diferit, în afara matricii (conștiinței de masă), CLARITATEA este adesea asociată cu Dragonul (sau chiar considerată un atribut al acestuia) și aduce cu sine o energie profund eliberatoare și transformatoare dar care, de cele mai multe ori (mai ales la începutul procesului) poate fi percepută și drept mistuitoare și extrem de dură sau necruțătoare. Dragonii mitologici păzesc mai întotdeauna un palat fermecat, o peşteră misterioasă, o comoară sau o frumoasă fecioară. Conform reflectării acestor simboluri vechi în psihologia modernă, dragonul ar fi, pur și simplu, forţa care păzeşte imaginea universală a vaginului feminin, rămasă în subconştientul colectiv încă din cele mai vechi timpuri. Celebrul Carl Jung merge încă mai departe pe urmele acestei asocieri, demonstrând că dragonul este Mama Primordială a Naturii. Considerat Păzitor al Pragului, probă finală în orice Călătorie a Eroului, simbol al învingerii răului și slăbiciunilor umane… prieten de nădejde a lui Merlin și piatră de căpătâi a Eroului-zeu şi salvator al lumii, nevoit să îndeplinească (în urma întâlnirii cu Dragonul) ceea ce iniţial este interzis, ucigând dragonul şi dobândind astfel nemurirea (calitate care se transferă deseori de la dragon la eroul razboinic). Foarte interesant şi în aceeaşi linie surprinzătoare, în iconografia occidentală, dragonul ţine locul lui Hristos în caliciul pe care îl ţine în mână Sfântul Ioan. Ochii săi veghează cu străşnicie asupra tainei divine a regenerării materne. De aceea pentru adepţii curentului hermetist dragonul este păzitor al marilor cunoştinţe de natură iniţiatică şi ocultă. Denumirea de Dragon de Aur fiind dată manualelor destinate căutătorilor de comori spirituale…

Trecând, chiar superficial, peste simbolistica Dragonului de-a lungul istoriei umanității ne putem da seama de interpretările duale, ambivalente și adesea contradictorii sau confuze cu privire la acest personaj mitic și mistic. Cu toate acestea, pășind dincolo de vălul dualității, putem înțelege cu ușurință de ce Dragonul este perceput cu o asemenea pasiune și încrâncenare totodată pentru că, aducător al CLARITĂȚII depline, acesta ne forțează să dăm ochi în ochi cu propriile noastre aspecte întunecate, cu fricile, limitările, convingerile, măștile și aparențele în spatele cărora, mult prea des, ne găsim confortul unei existențe limitate, comode, ignorante și disociate de adevărul nostru lăuntric. Se spune că, privind prin ochii Dragonului – CLARITATEA absolută – oricine poate fie să-și piardă mințile, fie să devină zeu…

Pentru a reveni cu picioarele pe Pământ și a vă ajuta să construiți o imagine mai clară despre CLARITATE și cum energia Dragonului funcționează la modul concret, o să vă invit să vă gândiți la toate incidentele planetare din ultimii ani (care sunt sub influența energiei Dragonului) și care au avut drept menire eliberarea unor energii foarte vechi și aducerea CLARITĂȚII la nivel de planetă, societate, conștiință umană etc), dintre care vă voi menționa doar câteva; incendiile din Amazon, incendierea multor Biserici și catedrale vechi europene, nesfârșitele incendii din Australia, cutremurele tot mai dese și mai intense, Covid-19 și lista poate continua… „Nu poți construi o casă dreaptă cu scânduri strâmbe.” se spune. Tot astfel, nu poți duce mai departe evoluția umană și realizarea integrării celor trei planuri Uman – Maestru Interior – Divin, în frică și ignoranță, în falsitate și superficialitate, în vechi și nesustenabile structuri și tipare, în locuri cu acumulări de tensiuni, energia dramei și dezechilibre energetice (sociale, economice, financiare, culturale etc). Tot astfel, la nivelul ființei umane, nu putem merge mai departe, nu ne putem asuma suveranitatea și nu ne putem revendica CREATORUL din noi, atâta timp cât nu ne-am rezolvat noi înșine toate dezechilibrele, nu ne-am integrat toate aspectele, nu ne-am făcut curățenie interioară și exterioară și nu ne-am scuturat de toate legăturile karmice, blocajele energetice sau emoționale și reziduurile adunate de-a lungul vieții noastre și de-a lungul tuturor vieților trăite de noi și de întreaga noastră linie ancestrală pe acest pământ, de la Adam și Eva încoace…

CLARITATEA și numai claritatea, indiferent de cât de incomodă, brutală, dureroasă (poate, uneori), mistuitoare și mai ales necruțătoare poate fi ea, ne poate ajuta să realizăm toate aceste conștientizări, eliberări, curățări și integrări, pentru a redeveni din nou întregi, liberi, conștienți și definitiv poziționați dincoace de vălul iluziei și al dualității, în dimensiunea lui „Eu sunt tot ceea ce eu sunt” și a lui „Totul este bine, exact așa cum este, în întreaga Creație!”.

Mai mult decât atât, spre deosebire de toți cei realizați/iluminați care, la scurtă vreme după Realizarea lor (inclusiv Christos) au ascensionat, noi, fiind pionierii realizării întrupate, adică rămânerii noastre pe Pământ și în formă materială și umană, chiar după atingerea potențialelor noastre maxime, Realizarea sau integrarea armonioasă a tuturor părților Uman – Divin – Înțelepciune/Maestru Interior din noi, avem nevoie, cu atât mai mult, de CLARITATE pentru că: CLARITATEA este cea care face diferența dintre ce este al tău (informațional, experiențial, emoțional, energetic etc) și ce este al celorlalți, deci de care te poți elibera pentru a putea trăi în Adevăr și senzualitatea propriilor tale experiențe. CLARITATEA este cea care te ajută să rămâi dincoace de Vălul Iluziei și uitării, ori de câte ori te scufunzi (pentru a le putea savura) în atributele și experiențele umanului, arătându-ți cu claritate faptul că, de fapt, toate nu sunt decât simple experiențe pe care fiecare dintre noi a ales să le experimenteze și savureze în această viață. CLARITATEA este cea care, atunci cât ești cu alți oameni, ți-i dezvăluie în toată splendoarea lor, cu toate aspectele și fațetele lor, mult mai mult și mai bine și decât se cunosc ei înșiși, dar îți reamintește totodată până unde și cât este potrivit să intervii sau să interacționezi și de unde începe suveranitatea celeilalte persoane de a experimenta întocmai ceea ce și-a scris în propria poveste de viață (chiar dacă uneori ți se va părea ciudat că, deși știi – nu e cazul să spui; deși ai putea „ajuta” – nu e cazul s-o faci… aici mergându-se la braț și cu înțelepciunea maestrului și cu COMPASIUNEA). CLARITATEA este cea care, ori de câte ori ai nevoie, îți amintește cine EȘTI TU cu ADEVĂRAT, dincolo de proiecțiile și așteptările celorlalți (fie ei chiar familie sau prieteni), dincolo de conveniențe și dincolo de Conștiința de Masă care, odată integrată CLARITATEA, nu se mai poate lipi de tine niciodată. CLARITATEA este cea care te ajută să te eliberezi de vechile așteptări, concepte (mentale) și limitări umane, pentru a-ți da posibilitatea de a experimenta total, deplin, profund și senzual, fiecare clipă și experiență pe care alegi să o trăiești Conștient, în Siguranță, plină de Iubire de Sine, cu Compasiune și radiind (interior și exterior) Bucuria de a Trăi total, complet și necondiționat.

În fiecare zi te confrunți cu sute de alegeri, de la nevoile emoționale și biologice umane la schimbările de viață și direcția călătoriei tale spirituale. Cu atât de multe opțiuni, există tendința de a te simți confuză, indecisă și incapabilă să alegi deloc. Soluția? Alege CLARITATEA! Cu claritate, îți poți da seama în sfârșit care este pasiunea ta, Dorința Inimii tale, ce te entuziasmează și unde să îți canalizezi resursele. CLARITATEA este asemenea unei cârme în viața ta: îți oferă direcție și o percepție a tot ceea ce ți se întâmplă în Adevăr și sub lumina Conștiinței.

Te invit să explorăm împreună această temă și să descoperi CINE EȘTI TU cu ADEVĂRAT și cum poți activa CLARITATEA în viața ta, în cel mai potrivit mod posibil pentru tine. Vom face asta în cadrul celui de-al șaptelea atelier de mandale, din programul ROATA NOII CONȘTIINȚE, care are ca temă CLARITATEA.

Pentru că, ajunsă fiind deja până aici, înseamnă că știi că nu mai ai cale de întoarcere… glasul Eu Sunt-ului din tine fiind deja prea viu și prea puternic pentru a mai putea fi îngropat. Pentru că ești pregătită de întâlnirea cu Dragonul tău interior și pentru că simți deja, în adâncul sufletului tău, chemarea CLARITĂȚII, dincolo de care nu mai e cale de întoarcere (la statutul anterior de limitări umane, lipsă de conștiință și viață disociată de Adevărul tău lăuntric). Ai parcurs deja, până aici toți pașii necesari pentru a-ți fi meritat provocarea finală a întâlnirii conștiente și asumate cu Dragonul.

Ai integrat deja procesul trezirii și aducerii aminte a Cine și Ce ești tu cu Adevărat și pentru că simți că nu există cale de întoarcere de la integrarea Sinelui tău autentic și aducerea laolaltă a tuturor părților din tine, unele dintre care ținute multă vreme departe de mintea ta conștientă, dar vii și active în subconștientul tău…

Pentru că știi și simți că există în tine ceva mai mult decât tot ceea ce ai lăsat să se manifeste până acum. Pentru că simți că a sosit, în sfârșit momentul, să FII tot ceea ce ești tu, cu adevărat. Pentru că alegi să-ți iei viața în propriile mâini și să Creezi din ea exact ceea ce îți dorești. Pentru că, în planul profund al ființei tale, știi că toate experiențele trăite până acum s-au transformat într-o înțelepciune capabilă să trezească Maestrul tău interior și pentru că ai acceptat invitația de a te conecta la Noua Conștiință și Noua Energie, parcurgând anul acesta Roata Noii Conștiințe, în armonia geometriei sacre, vibrația înaltă și rezonanța culorilor Mandalelor de Lumină… Pentru că poți, vrei și meriți!…

P.S.: Pentru a intra în energia temei workshopului nostru, va trimit acest scurt film:

Leave a Reply

Hit enter to search or ESC to close